Internarea voluntara si nevoluntara

Insistam asupra acestui capitol pentru a demonta conceptia eronata ca „nebunii pot sa faca orice, ca nu patesc nimic”. Este cu totul si cu totul fals si speram ca, citind aici, cei care comit acte antisociale sa renunte in a mai simula boli psihice si a-si mai “fabrica” dosare medicale in speranta ca vor scapa de responsabilitate. Au fost, de altfel, destule cazuri in care faptuitorii, cercetati penal, au renuntat la simulare cand au fost informati asupra masurilor de siguranta la care sunt supusi bolnavii psihic.

Speram ca aceste informatii sa fie utile, in egala masura, apartinatorilor bolnavilor psihic, consumatorilor de droguri si tuturor victimelor agresivitatii sau comportamentelor antisociale ale acestora.

Evident ca lucrurile nu se intampla de la sine si, fara demersul initial al celor lezati, care trebuie sa depuna plangere la Politie sau la Parchet, fata de o fapta concreta prevazuta de legea penala, nu se va ajunge la internarea nevoluntara a bolnavului.

Auzim zilnic cum parintii consumatorilor de droguri se plang ca au fost furati sau batuti si ne cer sa-i tinem internati „pe viata”. Familii intregi sunt distruse pentru ca un membru al lor, bolnav psihic, a vandut pe nimic, a pierdut la jocuri de noroc sau a fost escrocat si a pierdut casa sau averea familiei. Un consumator de droguri si-a omorat mama la doua zile dupa ce a fost eliberat din penitenciar (drogat, incercase sa violeze o fata ziua, in parc). O grefiera a stat doua luni cu mama sa moarta in casa si colegii de la judecatorie, desi o vedeau ca este bolnava, nu au facut nimic ca sa nu o jigneasca. Asociatiile de locatari se plang de cei care se cearta cu extraterestrii de la balcon, dar nu fac nimic.

Din pacate, societatea este inerta si nenorocirile sunt comentate in loc sa fie anticipate.

De foarte multe ori, strigatele de ajutor ale familiilor sau victimelor sunt ignorate chiar de politisti, fie prin necunoasterea legii, fie din comoditate (orice plangere penala inseamna un dosar de cercetare). Asa s-a intamplat cu vanzatoarea de la chioscul de ziare si multe persoane care au fost omorate de hartuitorii lor, in ciuda a numeroase plangeri precedente la politie.

Medicii psihiatri vad zilnic politisti comunitari, care aduc bolnavii psihic la spital, fara sa intocmeasca nici un dosar de cercetare, in ciuda plangerilor repetate ale familiilor; de cele mai multe ori, chiar ei sunt aceia care ii descurajeaza sau le resping reclamatiile, spunand ca bolnavii psihic nu patesc nimic. Asa se ajunge ca sotiile sa fie omorate de sotii cu tulburare deliranta de gelozie, mamele schizofrene sa isi omoare altruist pruncii, alcoolicii sa dea foc la casa, psihoticii sau depresivii sa se sinucida. Toata lumea fuge de raspundere, dar acuza spitalele de psihiatrie ca nu-si fac datoria, iar nebunii umbla liberi pe strada.

Internarea voluntara in sectia de psihiatrie se petrece la fel ca in orice alta sectie a spitalului. Pacientul solicita bilet de trimitere pentru internare din partea medicului de familie sau a oricarui medic specialist care are contract cu casa de asigurari. La internare, pacientul va semna consimtamantul informat si angajamentul de a respecta regulile, personalul, programul si bunurile materiale.

Internarea medicala nevoluntara

Este fundamentata, in principal, din ratiuni de ordin penal si este reglementata de:

– Codul penal, art.110 (masura de siguranta medicala pentru persoanele care au savarsit o fapta penala din cauza unei boli psihice sau consumului cronic de droguri);

– Codul de procedura penala, art. 247 alin. 1 si 248 alin.9 (internare medicala nevoluntara provizorie pina la hotararea judecatoreasca definitiva);

– Codul de procedura penala, art. 184 (Expertiza medico-legala psihiatrica);

– Codul de procedura penala, art. 566-570 (inlocuirea sau incetarea masurilor de siguranta)

– Legea 487/2002 republicata – Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice si Ordinul 488/2016 (Normele de aplicare a Legii sanatăţii mintale);

– Codul de procedura civila, art. 939, internarea pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, in cauzele civile de punere sub interdictie judecatoreasca.

Aceasta inseamna ca internarea psihiatrica nevoluntara face referire la persoanele care, din cauza unor tulburari psihice, fie pot sa comita acte antisociale sau sa se autovatameze (caz in care internarea are rol preventiv si este demarata de medicul psihiatru), fie au comis deja o infractiune si sunt cercetate penal sau in curs de judecata, internarea nevoluntara fiind dispusa de instanta de judecata, direct sau la solicitarea Parchetului.

 

Astfel, exista sase situatii de internare nevoluntara:

•  dispusa prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, in baza art. 110 Cod penal- masura de siguranta aplicata persoanelor care au comis o fapta penala fara discernamant, din cauza unei boli psihice; in acest caz, persoana va fi internata in sectia Psihiatrie a SCJU Constanta, numai pana la asigurarea transportului cu ambulanta la Spitalul de Psihiatrie si masuri de siguranta Sapoca;
•  dispusa prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva – inlocuirea masurii obligarii la tratament in ambulatoriu cu cea a internarii (prevazuta de art. 110 Cod penal). Procedura e reglementata de Codul de procedura penala, art. 456-470;
•  internarea nevoluntara provizorie dispusa de instanta de judecata in baza C. proc. pen. (art.247-248), pana la hotararea judecatoreasca definitiva, pentru a inlatura periculozitatea sociala a unui bolnav psihic, care a comis o fapta penala;
•  internarea medicală nevoluntară din perspectiva necesității administrării probelor în procesul penal (art. 184 din Codul de procedura penala) pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, în conditii de internare.
• internarea nevoluntara pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice, in cauzele civile de punere sub interdictie judecatoreasca, in conformitate cu prev. art. 939 C. proc. civ.
•  internarea medicală nevoluntară în regimul Legii nr. 487/2002, Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice.

Observam ca toate procedurile de internare nevoluntara sunt dispuse de instanta competenta, ultima fiind initiata de medicul curant din sectia de psihiatrie, direct sau la solicitarea prealabila a unui tert.

Legea 487/2002 reprezintă reglementarea cadru în materia internării nevoluntare decisa de medicul psihiatru curant din sectia de psihiatrie.

Intocmirea acestei proceduri are un dublu scop:

1.  cunoasterea si respectarea cadrului legal al internarii nevoluntare, pentru a se elimina suspiciunea incalcarii drepturilor fundamentale cetatenesti in oricare din etapele si instantele actului medical
2.  colaborarea si sincronizarea tuturor institutiilor implicate (politie, jandarmerie, pompieri, serviciul de asistenta sociala al Primariei, serviciul de ambulanta, UPU, sectia Psihiatrie, Judecatorie), fiecare avand rolul sau precis, stabilit prin lege.

Etapele internarii nevoluntare in baza Legii 487/2002 sunt:

1. solicitarea internarii nevoluntare (persoanele abilitate, modelul solicitarii)
2. depunerea solicitarii de internare nevoluntara la ambulanta, in vederea transportului in UPU-SCJU apoi in sectia psihiatrie
3. transportul persoanei pina in sectia psihiatrie
4. aprecierea oportunitatii internarii nevoluntare de catre medicul psihiatru de garda
5. demararea si desfasurarea procedurii de internare nevoluntara
6. asigurarea transportului pacientului din sectia Psihiatrie la Judecatorie
7. externarea pacientului

Fiecare etapa este reglementata de legea 487/2002 si de Normele de aplicare actualizate in anul 2016.

Solicitarea internării nevoluntare poate fi formulata de una dintre persoanele prevăzute la art. 56 alin. (1) din Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr. 487/2002, republicată:

Art. 56

(1) Solicitarea internarii nevoluntare a unei persoane se realizeaza de catre: a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are in ingrijire aceasta persoana [in ambulatoriu] b) familia persoanei; c) reprezentantii administratiei publice locale cu atributii in domeniul social-medical si de ordine publica; d) reprezentantii politiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum si de catre procuror; e) instanta de judecata civila, ori de cate ori apreciaza ca starea sanatatii mintale a unei persoane aflate in cursul judecatii ar putea necesita internare nevoluntara.

(2) Motivele solicitarii internarii nevoluntare se certifica sub semnatura de catre persoanele mentionate la alin. (1), cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstantelor care au condus la solicitarea de internare nevoluntara, a datelor de identitate ale persoanei in cauza si a antecedentelor medicale cunoscute.

(3) Procedura revazuta la art. 61 si urmatoarele se aplica in mod corespunzator.

Solicitarea trebuie sa includa:

a) datele de identitate si calitatea solicitantului;

b) datele de identitate ale persoanei in cauza si precizarea antecedentelor medicale cunoscute;

c) descrierea motivelor si circumstanţelor care au determinat solicitarea de internare nevoluntară;

d) data si ora solicitării;

e) semnatura solicitantului.

Transportul cu ambulanta trebuie consimtit in scris de catre orice pacient. In cazul in care nu consimte, se impune prezentarea solicitarii scrise a internarii nevoluntare din partea apartinatorilor care au apelat serviciul de urgenta. Personalul serviciului de Ambulanta trebuie sa solicite familiei documentatia necesara spitalizarii: act de identitate, cardul de sanatate, dovada calitatii de asigurat.

In cazurile ce reprezinta urgente, cand familia, organele de politie, jandarmerie, pompieri si asistenta sociala, constatand natura situatiei, vor intocmi solicitarea de internare nevoluntara, vor solicita ambulanta si o vor inmana personalului medical al acesteia, care va insoti pacientul pana la UPU si apoi in sectia Psihiatrie.

Transportul pacientului (pentru care s-a solicitat internarea nevoluntara) la sectia de psihiatrie:

Art. 57

(1) Transportul persoanei in cauza la spitalul de psihiatrie se realizeaza, de regula, prin intermediul serviciului de ambulanta. In cazul in care comportamentul persoanei in cauza este vadit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizeaza cu ajutorul politiei, jandarmeriei, pompierilor, in conditiile respectarii tuturor masurilor posibile de siguranta si respectarii integritatii fizice si demnittii persoanei. (2) Transportul bolanvului psihic cu ambulanta se efectueaza, intotdeauna, cu insotitor.

(4) In cazul transportului persoanei in cauză la spital ca urmare a unei solicitari de internare nevoluntara, acesta se va face in conditii cat mai putin restrictive, cu luarea tuturor masurilor posibile pentru siguranta si respectarea integritatii si demnitatii persoanei in cauza.

(5) In momentul prezentarii la camera de garda, personalul serviciilor care au asigurat transportul va intocmi un raport care va include:

1.  numele, prenumele si calitatea persoanei care a decis transportul;
2. numele si prenumele membrilor echipajului de transport si insotitorului;
3. prezenta sau absenta consimtamantului persoanei in cauza pentru transportul la unitatea sanitara;
4. descrierea comportamentului persoanei pe parcursul transportului si, dupa caz, masurile restrictive si terapeutice care s-au aplicat.

(6) Garantarea drepturilor fundamentale ale persoanei pe parcursul transportului la camera de gardă este în sarcina şi pe răspunderea personalului care efectuează transportul, fiind reglementată de norme proprii. “

Articolele prezentate mai sus implica obligativitatea solicitarii din partea personalului de pe ambulanta a consimtamantului pacientului pentru transportul la sectia psihiatrie. In cazul refuzului, personalul de pe ambulanta poate justifica legal transportul impotriva vointei prin solicitarea de internare nevoluntara formulata de persoanele enumerate la 3.2. Personalul ambulantei are obligatia de a prezenta cererea de internare nevoluntara atat in UPU, cat si in sectia psihiatrie. Neprezentarea cererii de internare nevoluntara in sectia psihiatrie exonereaza medicul psihiatru de raspunderea implicata de neinternarea pacientului, intrucat nu avea cum sa cunoasca datele obiective si concrete, care sa determine luarea masurii internarii. Cererea de internare nevoluntara trebuie sa insoteasca pacientul de la locul ridicarii pana in sectia psihiatrie.

Decizia de internare nevoluntara apartine medicului psihiatru de garda. In acest sens, legea 487/2002 republicata, prevede:

Art. 58

Medicul psihiatru, dupa evaluarea starii de sanatate mintala a persoanei aduse si dupa aprecierea oportunitatii internarii nevoluntare, are obligatia de a informa imediat persoana respectiva si reprezentantul legal al acesteia cu privire la hotararea de a o supune unui tratament psihiatric, precum si cu privire la propunerea de a o supune internarii nevoluntare. Totodata, in termen de cel mult 24 de ore de la evaluare, medicul psihiatru trimite documentatia necesara propunerii de internare nevoluntara comisiei prevazute la art. 61 alin. (1), prin conducerea unitatii medicale respective, si informeaza persoana ca va fi examinata de catre aceasta comisie, aducand aceasta la cunostinta reprezentantului legal sau conventional al pacientului.

Art. 59

Daca medicul nu detine informatii referitoare la persoanele prevazute la art. 58 (reprezentantul legal sau conventional), are obligatia de a informa conducerea unitatii medicale, care va transmite informatia, de indata, autoritatii tutelare sau, in cazul minorilor, directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului din unitatea administrativ-teritoriala in care pacientul isi are domiciliul sau resedinta ori, in cazul in care acestea nu sunt cunoscute, pe cele in a caror unitate administrativ-teritoriala se afla unitatea medicala.

Art. 60

(1) Daca medicul psihiatru considera ca nu exista motive medicale pentru internarea nevoluntara, va inscrie constatarea sa, cu motivarea respectiva, in documentatia medicala [registrul de consultatie din camera de garda, daca decide sa nu retina pacientul, sau foaia de observatie daca l-a retinut pentru 24 de ore].

(2) Medicul psihiatru va informa institutia care a sesizat respectivul caz, precizand motivele care au stat la baza deciziei sale.

(7) Medicul psihiatru trebuie să efectueze imediat o evaluare psihiatrică a persoanei în cauză. În luarea deciziei, medicul trebuie să ia în considerare starea pacientului, istoricul medical cunoscut, riscul de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane, circumstanţele descrise în solicitare şi oportunitatea internării nevoluntare faţă de alte mijloace terapeutice sau legale.”

Criterii de internare:

Procedura internarii nevoluntare poate fi aplicata cazurilor care reprezinta urgente psihiatrice (tulburari psihice acute sau decompensari acute ale afectiunilor psihice cronice) ce prezinta comportament violent manifest sau potential ori riscul la acest comportament implicat de neaplicarea imediata a unui tratament adecvat.

Conform Normelor Legii 487/2002:

Art.7- Norme privind internarea nevoluntară

Cazurile în care se declanşează procedura de internare nevoluntară sunt:

a) prezenţa comportamentului violent acut pe fondul unei tulburări psihice;

b) prezenţa riscului evident şi iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane din cauza unei tulburări psihice;

c) motive medicale întemeiate care indică faptul că absenţa instituirii imediate a unui tratament adecvat ar creşte riscul pentru un comportament care aduce vătămare pentru sine sau pentru alte persoane sau deteriorare gravă a sănătăţii mintale.

Art. 15

(1) Prin urgenţe psihiatrice, în sensul prezentelor norme de aplicare, se înţelege stările psihopatologice în cadrul cărora pacientul se află într-o disfuncţionalitate cerebrală severă, situaţie critică în care poate provoca autovătămare gravă, agresarea altor persoane, deces, distrugerea unor bunuri, comportamente nejustificate de caracteristicile realităţii prezente (stări confuzionale).

(2) Lista urgenţelor psihiatrice este constituită din:

1.  tulburare psihotică acută;
2.  tulburări severe de comportament din cadrul tulburărilor de personalitate;
3.  tulburări psihotice post-/intercritice în epilepsie;
4.  sindromul confuzional (după eliminarea urgenţelor medico-chirurgicale);
5.  agitaţia psihomotorie;
6.  episoade acute delirant-halucinatorii în psihoze (schizofrenie, tulburarea afectivă bipolară) şi în demenţe;
7.  episoade expansive severe;
8.  episoade depresive moderate şi severe;
9.  episoade depresive cu risc suicidar;
10.  sevraj alcoolic;
11.  sevraj la alte substanţe psihoactive;
12.  comportament suicidar acut sau recurent;
13.  tulburări severe de comportament în retardul mintal;
14.  tulburarea de conduită cu heteroagresivitate;
15.  tulburare de spectru autist cu heteroagresivitate. “

(8) Dacă starea psihică a persoanei la momentul examinării necesită tratament de specialitate, acest lucru va fi adus la cunoştinţa acesteia sau reprezentantului legal, după caz, împreună cu motivele care stau la baza acestei decizii.

(9) În cazul în care persoana examinată nu îşi dă consimţământul pentru internare şi tratament şi nu sunt întrunite condiţiile pentru internare nevoluntară, medicul psihiatru va informa persoana examinată asupra beneficiilor tratamentului medical şi a dreptului acesteia de a solicita o a doua opinie. În acest caz, persoana va confirma prin semnătură în fişa/registrul de prezentare faptul că refuză internarea şi tratamentul medical, putând părăsi în orice moment unitatea sanitară.

Declansarea procedurii de internare nevoluntara se efectueaza conform Ordinului 488/2016 privind Normele de aplicare a Legii 487/2002 republicata, Cap.IV (Norme privind internarea nevoluntara), art 10-23:

(10) În cazul în care persoana examinată nu îşi dă consimţământul pentru internare şi tratament, dar medicul psihiatru consideră că sunt întrunite condiţiile pentru internare nevoluntară, acesta va declanşa procedura de internare nevoluntară.

(11) Pacientul va fi informat imediat despre decizia şi procedura de internare nevoluntară, precum şi motivele care o susţin printr-un limbaj adecvat stării psihice curente şi particularităţilor socioculturale ale acestuia.

(12) În cazul în care pacientul are un reprezentant legal sau convenţional cunoscut, acesta va fi informat în termen de 24 de ore asupra deciziei şi modalităţilor de contestare a acesteia.

(13) Dacă starea psihică a persoanei nu permite înţelegerea implicaţiilor ce decurg din decizia de internare nevoluntară sau afectează clar capacitatea de a se îngriji de interesele proprii şi nu există informaţii referitoare la un reprezentant legal, medicul are obligaţia de a informa conducerea unităţii medicale cu privire la propunerea sa de internare nevoluntară sau, în caz de urgenţă psihiatrică, la declanşarea procedurii de internare nevoluntară şi la lipsa informaţiilor referitoare la reprezentantul legal.

(14) Conducerea unităţii va transmite informaţia, de îndată, autorităţii tutelare sau, în cazul minorilor, direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ- teritorială în care pacientul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, în cazul în care acestea nu sunt cunoscute, celor în a căror unitate administrativ-teritorială se află unitatea medicală.

(15) Medicul psihiatru care propune internarea nevoluntară va trimite conducerii spitalului, în termen de 24 de ore, documentaţia necesară evaluării acestei măsuri.

(16) Formularul-tip de notificare a comisiei de internări nevoluntare a unităţii sanitare de către medicul specialist psihiatru este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme de aplicare.

(17) Comisia de evaluare a internării nevoluntare va analiza propunerea şi va adopta soluţia de acceptare sau respingere a acesteia cu majoritate de voturi.

(18) Hotărârea comisiei va cuprinde, pe lângă diagnosticul stabilit, soluţia adoptată şi motivarea soluţiei, precum şi precizarea, după caz, a existenţei unui reprezentant legal sau convenţional, respectiv a demersurilor întreprinse pe lângă autoritatea tutelară sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

(19) Hotărârea va fi semnată de toţi membrii comisiei şi va fi înaintată conducerii spitalului în cel mai scurt timp. Eventuala opinie separată a unui membru al comisiei se va consemna şi motiva distinct în hotărâre, sub semnătură.

(20) Hotărârea de internare nevoluntară a comisiei se va consemna în dosarul medical al pacientului şi va fi comunicată în scris acestuia, precum şi reprezentantului său legal sau convenţional, dacă acesta există.

(21) Formularul-tip de notificare a conducerii unităţii sanitare de către comisia de internări nevoluntare este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme de aplicare.

(22) Decizia de internare nevoluntară a comisiei va fi înaintată de către conducerea unităţii medicale, în termen de 24 de ore, judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea medicală, odată cu documentele medicale referitoare la pacientul în cauză. În situaţia în care până la adoptarea deciziei nu fusese identificat reprezentantul legal al pacientului, o copie a deciziei va fi comunicată de îndată şi autorităţii tutelare sau direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, cu precizarea etapelor următoare ale procedurii şi a faptului că a fost sesizată judecătoria.

(23) Formularul-tip de notificare a judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea medicală este în anexa nr. 4 la prezentele norme de aplicare.

• Asigurarea transportului pacientului la Judecatorie se va efectua cu ambulanta, impreuna cu insotitor din partea sectiei, la data si ora anuntate de judecatorie.
• Expertiza medico-legala psihiatrica va fi efectuata in sectie, in cazul in care este ceruta de avocatul din oficiu in timpul procesului.
• Decizia de externare este decisa de medicul curant, confirmata de comisia de internare nevoluntara si notificata Judecatoriei. Decizia de externare se bazeaza strict pe considerente medicale (disparitia riscului de vatamare pentru sine sau pentru altii) si nu va fi luata la solicitarea sau “pe raspunderea” unuia dintre membrii familiei.

Documentatia specifica internarii nevoluntare este prevazuta in art.16 din Norme:

“ (2) În toate unităţile sanitare nominalizate de Ministerul Sănătăţii să efectueze internări nevoluntare se constituie un registru unic de evidenţă centralizată a acestor cazuri şi a documentaţiei medico-juridice care stă la baza internării şi susţine legalitatea acesteia.

(3) Internarea nevoluntară, precum şi deciziile luate de comisia de internări nevoluntare se înregistrează în registrul prevăzut la alin. (2).

(4) Registrul prevăzut la alin. (2) mai cuprinde următoarele informaţii:

a) numele, prenumele, profesia, vârsta şi domiciliul persoanei internate;

b) data internării;

c) numele, prenumele, profesia şi domiciliul persoanei/instituţiei care a solicitat internarea nevoluntară;

d) notificarea medicului psihiatru care a solicitat internarea nevoluntară către comisia de internări nevoluntare;

e) notificarea comisiei de internări nevoluntare către conducerea unităţii sanitare;

f) menţionarea deciziei de internare nevoluntară a judecătoriei, dacă este cazul;

g) notificarea conducerii unităţii sanitare către judecătorie;

h) data încetării internării şi starea la externare.

 

In situatia in care pacientul internat nevoluntar nu este asigurat sau nu prezinta cardul de sanatate si familia refuza sa rezolve problema, prejudiciind astfel spitalul, decontul de cheltuieli se va trimite acesteia pentru plata spitalizarii.

In concluzie, internarea nevoluntara dispusa de medicul psihiatru, are rolul de a preveni vatamarea sa ori a altora, din cauza bolii psihice. Durata internarii in sectiile de psihiatrie este la latitudinea medicului curant (in medie, o luna). 

Multi apartinatori, speriati, ingroziti si depasiti de gravitatea bolii si de noncomplianta pacientului, ne roaga sa-l tinem internat luni sau ani de zile. Nu se poate, pentru ca intr-un spital de urgenta durata fiecarei boli este reglementata de catre casa de Asigurari si Ministerul Sanatatii. De exemplu, durata maxima de spitalizare in cazul unui pacient cu schizofrenie este de 52 de zile.

Internarea de lunga durata a bolnavilor care nu au comis fapte penale se numeste institutionalizare si se face in spitale de cronici. In Constanta nu exista niciun spital pentru boli psihice cronice. Singurele centre care pot adaposti pe termen lung acesti bolnavi, sunt centrele Directiei Generale de Asistenta a Persoanelor cu Handicap (DGASPC).

• Daca un bolnav psihic comite o fapta penala, persoana vatamata trebuie sa faca plangere la politie. Se intocmeste un dosar de cercetare penala in timpul caruia se constata ca faptuitorul este bolnav psihic. Daca exista suspiciunea ca fapta a fost comisa din cauza bolii psihice, procurorul poate propune instantei internarea nevoluntara, pana la pronuntarea hotararii judecatoresti definitive, in conformitate cu prev. art. 247 si 248 C. proc. pen.

Codul de procedura penala

Procedura instituirii masurilor de siguranta medicala si inlocuirea lor

Art. 566, Obligarea la tratament medical

(1) Măsura de siguranţă a obligării la tratament medical luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a copiei de pe raportul de expertiză medico-legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură. Autoritatea de sănătate publică va comunica de îndată persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical unitatea sanitară la care urmează să efectueze tratamentul.

(2) Instanţa de executare comunică persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical că este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să i se efectueze tratamentul, atrăgându-i-se atenţia că în caz de nerespectare a măsurii luate se va dispune internarea medicală.

(3) În cazul în care obligarea la tratament medical însoţeşte pedeapsa închisorii ori a detenţiunii pe viaţă sau priveşte o persoană aflată în stare de deţinere, comunicarea prevăzută la alin. (1) se face administraţiei locului de deţinere.

Art. 567, Obligaţiile în legătură cu tratamentul medical

(1) Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea tratamentului medical este obligată să comunice instanţei:

a) dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat pentru a urma tratamentul;

b) dacă persoana obligată la tratament se sustrage de la efectuarea tratamentului după prezentare;

c) dacă, din cauza înrăutăţirii stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical, este necesară internarea medicală;

d) dacă, datorită ameliorării stării de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical, efectuarea tratamentului medical nu se mai impune.

(2) În cazul când unitatea sanitară nu se află în circumscripţia instanţei care a dispus executarea, comunicarea prevăzută la alin. (1) lit. b)-d) se face judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară.

(3) Dispoziţiile alin. (1) lit. b)-d) şi ale alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul prevăzut la art. 566 alin. (3).

Art. 568, Înlocuirea sau încetarea obligării la tratament medical

(1) Primind comunicarea, instanţa de executare sau instanţa prevăzută la art. 567 alin. (2) dispune internarea medicală, în situaţiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. a) şi b), iar în situaţiile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. c) şi d) efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă.

(2) În cazurile prevăzute la art. 567 alin. (1) lit. c) şi d), persoana obligată la tratament medical are dreptul de a cere să fie examinată şi de un medic de specialitate desemnat de aceasta, ale cărui concluzii sunt înaintate instanţei prevăzute la alin. (1).

(3) Dacă persoana obligată la tratament medical refuză să se prezinte la examinare în vederea efectuării expertizei, se vor aplica dispoziţiile art. 184 alin. (4).

(4) După primirea raportului de expertiză medico-legală şi a concluziilor medicului de specialitate prevăzut la alin. (2), instanţa, în şedinţă publică, ascultă concluziile procurorului, ale persoanei faţă de care este luată măsura de siguranţă şi ale avocatului acesteia, precum şi ale expertului şi medicului desemnat de aceasta, atunci când consideră necesar, şi dispune fie încetarea măsurii obligării la tratament medical, fie internarea medicală.

(5) Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura de siguranţă nu are avocat, i se asigură un avocat din oficiu.

Art. 569, Internarea medicală

(1) Măsura de siguranţă a internării medicale luată printr-o hotărâre definitivă se pune în executare prin comunicarea copiei de pe dispozitiv şi a unei copii de pe raportul de expertiză medico-legală autorităţii de sănătate publică din judeţul pe teritoriul căruia locuieşte persoana faţă de care s-a luat această măsură.

(2) Judecătorul delegat cu executarea care funcţionează la instanţa de executare comunică judecătoriei în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară la care s-a făcut internarea data la care aceasta s-a efectuat, în vederea luării în supraveghere.

(3) După primirea comunicării, judecătorul delegat cu executarea de la judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară verifică periodic, dar nu mai târziu de 12 luni, dacă internarea medicală mai este necesară. În acest scop, judecătorul delegat cu executarea dispune efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la starea de sănătate a persoanei faţă de care s-a luat măsura internării medicale şi, după primirea acesteia, sesizează judecătoria în a cărei circumscripţie se află unitatea sanitară pentru a dispune asupra menţinerii, înlocuirii sau încetării măsurii.

Art. 570, Obligaţiile în legătură cu internarea medicală

(1) Autoritatea de sănătate publică este obligată să asigure internarea, încunoştinţând despre aceasta instanţa de executare.

(2) În cazul în care persoana faţă de care s-a luat măsura internării medicale refuză să se supună internării, executarea acestei măsuri se va face cu sprijinul organelor de poliţie. În vederea executării măsurii internării medicale, organul de poliţie poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, precum şi în sediul unei persoane juridice fără învoirea reprezentantului legal al acesteia.

(3) Dacă persoana faţă de care s-a luat măsura internării medicale nu este găsită, autoritatea de sănătate publică sesizează organele de poliţie pentru darea în urmărire, precum şi pentru darea în consemn la punctele de trecere a frontierei. Un exemplar al sesizării adresate organelor de poliţie se trimite instanţei de executare.

(4) Unitatea sanitară la care s-a făcut internarea are obligaţia, în cazul în care consideră că internarea nu mai este necesară, să încunoştinţeze judecătoria în a cărei circumscripţie se găseşte unitatea sanitară.

Pentru confirmarea bolii psihice, a relatiei de cauzalitate cu fapta si stabilirea discernamantului la data comiterii faptei, procurorul va dispune efectuarea expertizei psihiatrice medico-legale. Medicul legist poate recomanda ca expertiza sa se faca in conditii de spitalizare. In acest caz, procurorul propune instantei internarea nevoluntara, in conformitate cu prev. art. 184 din C. proc. pen.

In cazul in care comisia medico-legala psihiatrica, in urma examinarii, constata ca fapta a fost comisa fara discernamant, din cauza starii de alienatie, recomanda luarea fata de faptuitor a masurilor de siguranta prevazute de art. 109 si 110 C. pen., anume obligarea la tratament in ambulatoriu sau in conditii de internare. Prin hotarare judecatoreasca definitiva de incadrare in prev. art. 110 C. pen., faptuitorul va fi internat intr-un spital pentru masuri de siguranta, timp de minim 1 an.

Daca invinuitul sau inculpatul, bolnav psihic (afectiune grava remisa, afectiune usoara/medie, fara afectarea competentei psihice) a savarsit fapta cu discernamant, acesta va raspunde penal, conform legii si va putea urma tratament psihiatric de intretinere in arest sau penitenciar.

In situatia in care, dupa evaluarea medico-legala psihiatrica, se concluzioneaza ca faptuitorul, bolnav psihic, a savarsit fapta cu discernamant (raspunde penal, conform legii), iar la data examinarii este decompensat si necesita tratament de specialitate, avand in vedere diminuarea pericolului social, instanta poate decide internarea pacientului, pe o anumita perioada, intr-un spital de siguranta, urmand ca dupa insanatosire sau remisiunea episodului acut, sa execute pedeapsa in penitenciar, daca, intre timp, a survenit o condamnare definitiva. Pe timpul executarii pedepsei va putea fi internat in sectia psihiatrie a spitalului penitenciar pentru tratament specific.

Deci, nimeni nu ramane nepedepsit sau netratat medical. Vezi cap. Responsabilitatea si iresponsabilitatea judiciara.