Cum se desfasoara sedintele de consiliere si psihoterapie
Textul de mai jos contine propriile mele experiente, idei, pareri si concluzii care s-au nascut in urma cazurilor pe care le-am tratat. Le multumesc tuturor clientilor mei pentru ca ma imbogatesc sedinta dupa sedinta, terapie dupa terapie, cu noi si noi experiente in ceea ce priveste gandirea si asteptarea clientului de la terapeutul lui.
Cu ocazia folosirii acestui termen, ”client”, fac o prima clarificare: pentru psihoterapeut, omul care apeleaza la el este client si nu pacient. Asta nu doar pentru ca psihologul este platit sa se intalneasca cu omul acela si sa-i presteze un serviciu, chiar daca asta cteodata inseamna sa fie confidentul, duhovnicul, avocatul, sfatuitorul omului din fata lui, un fel de mama, tata, sora sau frate. Sa fii psihoterapeut este o meserie si esti platit pentru asta direct de client sau de cineva care vrea ca el sa beneficieze de serviciile tale. In unele cazuri, cind exista o certitudine sau o banuiala de afectiune psihica iar subiectul se adreseaza unui psiholog clinician pentru o evaluare psihologica sau alte servicii din domeniul psihologiei clinice, acesta poate fi numit ”pacient”.
Cam toata lumea stie ce trebuie sa ceara, sa faca si la ce trebuie sa se astepte atunci cind se adreseaza medicului, avocatului, vanzatorului, arhitectului, consilierului bancar etc, dar foarte putini stiu sau isi imagineaza ce presupune o sedinta la psiholog sau psihoterapeut.
Indiferent de problematica pentru care este contactat de catre un client, psihologul / psihoterapeutul ii va propune acestuia o intilnire in propriul cabinet. Asta pentru ca:
- 1) niciodata cel care suna nu este atit de concis incit sa-l faca pe psiholog sa inteleaga in maxim 5 minute, cat ar dura o conversatie politicoasa apelant anonim – psiholog, care este problema cu care se adreseaza psihologului, poate doar fractiuni din aceasta, si in niciun caz psihologul nu poate, si nici nu e de dorit, sa ii dea o solutie la telefon;
- 2) timpul psihologului este tot atat de pretios ca si al clientului sau al altei persoane. Vorbitul cu un client, chiar si la telefon, inseamna munca, iar telefonul acela care vine in timpul liber al psihologului e ca si cum unui constructor odata ajuns acasa ii pui mistria si caramida in mina. Un psiholog agasat de o convorbire telefonica care se prelungeste mult peste limita catorva minute necesare punerii in tema cu solicitarea clientului si efectuarea programarii, nu este deloc mai eficient decit un prieten care ar putea fi sunat intr-un moment greu, sau o linie telefonica dedicata urgentelor, unde la capatul firului se afla un specialist pregatit sa asculte. Dupa inceperea unui demers terapeutic psihologul isi instiinteaza clientul daca agreeaza sa fie cautat telefonic, in ce cazuri si la ce ore.
Daca cineva din familie sau un prieten vrea sa faca programarea pentru o alta persoana, solicit sa vorbesc personal cu persoana care va veni in terapie, din mai multe motive. Primul, si cel mai important, tine de implicare. “Trimisul” este mult mai putin implicat decat cel venit din proprie initiativa. “Trimisul” poate spune, cateodata la fiecare minut, “eu nu am vrut sa vin aici!”, caz in care prefer sa inchei acolo demersul terapeutic pentru ca e inutil. Sau se poate ca in acel moment clientul sa realizeze brusc ca se poate schimba ceva si decide sa reformuleze “n-am vrut sa vin, dar acum ca sunt aici, pot sa ma implic”.
“Trimisii” sunt in general priviti de cei care-i trimit niste “defecti” ce necesita “reparatii”, deci nu avem implicare nici din partea subiectului prezent in cabinet, nici a celor care il trimit. In acest caz, prefer sa chem in terapie si persoana care face trimiterea. Cateodata nu mai vin nici unul, nici celalalt. Sunt si exceptii, atunci cand cel pentru care se face programarea se afla in indisponibilitate fizica sau psihica sa-si faca singur programarea, cum ar fi copiii, o persoana cu un nivel foarte ridicat de anxietate etc. si atunci accept si programarea prin intermediari.
La primul telefon discutam numai despre serviciul pe care il doreste clientul si calitatea in care sunt solicitata, de psiholog clinician sau psihoterapeut, ca sa stabilim de la inceput daca pot fi de ajutor.
Unii clienti au nevoie de avize de port-arma sau pentru permis de conducere si atunci ii indrum catre un psiholog care are acele competente, pentru ca eu nu le am. Daca cererea se potriveste cu competentele mele, stabilim o zi, o ora si un tarif pentru sedinta pe care o vom avea, ne dam fiecare acordul cu privire la aceste conditii si nu ne mai ramine decit sa ne intalnim.
Pentru cine doreste vreodata sa faca terapie fac recomandarea sa isi aleaga personal si cu atentie persoana la care merge. Exista reviste in care se publica anunturi de prezentare a serviciilor psihologice, site-uri pe internet ale cabinetelor, detalii despre problematicile abordate, scolile in care s-au format, tipurile de terapii practicate, fotografii si CV-uri ale terapeutilor. Exista site-uri de socializare sau unele de interes profesional unde poti vizualiza profilul terapeutului pe care ti-l alegi si sa vezi daca esti compatibil macar in punctele esentiale cu el. Porneste intotdeauna de la ideea ca tu esti elementul principal in propriul demers terapeutic, ca trebuie sa te simti in largul tau cu cel caruia ii vei spune lucruri din cele mai profunde si mai intime si ca nu vei putea face asta cu cineva cu care nu simti ca esti compatibil. La primul telefon discuta mai mult aspectele care te-ar interesa din acest punct de vedere, decit despre tema pentru care vrei sa beneficiezi de serviciile lui.
Ședintele de terapie dureaza, de regula, intre 50 si 60 de minute pentru terapiile individuale, iar in cazul terapiei de cuplu si familie intre 90 si 100 de minute. Un semnal sonor al unui ceas sau cronometru ne va anunta cind mai sint 10 sau 5 minute din sedinta ca sa ne putem pregati de final. Nu exista niciun castig daca stam in sedinta dupa expirarea timpului. Eu as fi nelinistita pentru ca urmatorul client nu poate intra la timp, clientul se va grabi sa spuna repede niste lucruri care nu vor ajunge in formatul corect acolo unde trebuie sa ajunga si vor fi percepute, cel mai probabil, distorsionat.
Nu exista un tipar pe care psihoterapeutul sa-l abordeze in fiecare prima sedinta, dar foarte probabil va dori sa stie cine esti si de ce ai venit la el. Fiecare terapeut are stilul lui de a obtine aceste informatii. Unii aplica chestionare clientilor pentru a afla informatii despre ei. Modalitatea prin care eu ma informez este printr-un scurt interviu liber, adaptat de la persoana la persoana. Asta inseamna ca stam de vorba. De altfel, cam asta vom face pe tot parcursul terapiei, cu mici exceptii cum ar fi exercitiile de relaxare sau alte tehnici care includ exercitii de respiratie, meditatie, imagerie dirijata atunci cind consider oportuna utilizarea acestora.
Se poate ca discutia sa atinga teme care, aparent, nu au o relevanta pentru problema cu care a venit clientul, cum ar fi intamplarile din copilarie, detalii despre parinti, bunici, locurile unde au copilarit etc. Exista intotdeauna un motiv pentru care discutia este condusa in acel sens, pentru ca discutiile sunt structurate si directionate spre ce consider ca are relevanta pentru cazul clientului.
Curiozitatea este una dintre uneltele cu care terapeutul exploreaza prezentul sau trecutul clientului (citeodata si viitorul), aceasta fiind una dintre marile diferente fata de discutiile cu prietenii sau rudele. Psihologul nu trebuie sa fie “politicos” in sensul clasic al cuvintului, sa nu intrebe ceva pentru ca clientul se poate supara sau il scoate din zona lui de confort. O sa fiti directionati in discutie spre zonele “umbroase” unde ati intrat probabil de foarte putine ori si ati uitat ca le aveti. Psihologul nu e o “perna calduta” cu care sa va simtiti confortabil tot timpul sedintei. Se poate sa atinga zone dureroase, despre care nu vreti sa vorbiti atunci. E alegerea voastra daca vreti sa spuneti totul dintr-o data sau va trebuie timp s-o faceti. Exista si o tendinta de economie a timpului in sedinte, se poate ca una dintre zonele spre care ne-am indreptat sa consider ca nu este, deocamdata, relevanta pentru demersul terapeutic si sa o abandonam mai repede, dar cu siguranta ca daca acolo ”e ceva”, vom reveni mai devreme sau mai tarziu la acel subiect. Ca sa poti fi ajutat cit mai eficient, e nevoie sa fii sincer, confidentialitatea actului psihologic fiind protejata prin lege.
Psiholog Carmen Paraschivescu