Tulburarea deliranta persistenta

Voi incepe definirea acestei tulburari psihice prin relatarea unui caz. Pentru ca au fost atat de multe, il voi alege pe cel mai recent si voi spune povestea lui in ordine cronologica inversa, ca sa vedeti unde duce tulburarea deliranta persistenta.

Ministerul Sanatatii solicita Directiei Sanitare constituirea unei comisii mixte, alcatuita din medic dermatolog si psihiatru, care sa-l consulte pe dl.X. Acesta trimite de cativa ani petitii presedintelui tarii, primului ministru, ministrului sanatatii, senatorilor si deputatilor, prin care solicita decontarea de catre statul roman a unui tratament dermatologic pe care sa-l efectueze in strainatate. Ultima este aceasta, pe care o redau cu ortografia si punctuatia originala:

“ Stimate Domnule Presedinte si Stimate Domnule Prim Ministru,

Buna ziua! Prin prezenta solicitare subsemnatul X, domiciliat in Constanta……revin catre dumneavoastra cu urmatoarele probleme:

           1.In solicitarile mele anterioare am cerut sa mi se acorde dreptul de a avea problema mea medicala rezolvata si analizata in strainatate. Am fost trimis cu dosarul la Directia de Sanatate Publica a Judetului Constanta. Mentionez ca m-am prezentat la aceasta directie dar am fost refuzat pe motiv ca nu am scrisoare medicala. Precizez ca la exterior capul meu este afectat de rozacee eritematoasa (un lichid similar cu un acid imi arde pielea fetei fara ca medicii din Romania sa fi fost capabili pina in prezent sa spuna ce este) iar la interior ca urmare a ranii chimice permanente de pe fata sunt afectat de sindromul neurasteniform. M-am prezentat la dl. dr…  la care am avut numeroase consultatii dermatologice care a refuzat sa imi dea o scrisoare medicala spunand ca ceea ce se produce pe piele este din cap si nu din piele trimitandu-ma la doctor psihiatru.

M-am prezentat la dna. psihiatru… care imi sustine intern creierul cu un tratament medicamentos de vreo 2 ani jumate, care a refuzat sa imi elibereze o scrisoare medicala pe motiv ca ceea ce mi se intimpla este pur dermatologic.

Stimati domni vin si va intreb intre cati si ce fel de medici trebuie sa umblu pentru a obtine o scrisoare medicala??? Cam credeti ca v-ati simti fizic si psihic fiind arsi zilnic cu o substanta similara cu acidul sulfuric? Cam cat timp credeti ca ar trebui sa mai rezist eu fara nici o solutie medicala in Romania? Sunt doar eu bolnav sau sistemul medical din Romania e bolnav (cum e posibil sa fi purtat de la un medic la altu pentru o scrisoare medicala)???

Precizez ca in ultimele 6 luni am avut tratamente alternative la un fizioterapeut din Constanta. Desi au existat ameliorari problema revine in permanenta astfel ca dupa o ardere de o saptamana a fetei mele pielea fetei aproape nu se mai regenereaza. Consultatiile, medicatia si numeroasele analize efectuate (CIC, Daok, Zonulin, Imunoglobulina E, Serotonina, Dopamina, Testosteron, Total, Testosteron Libet, SHBG, Vitamina B12, Vitamina D3, Folati, Sideremie, capacitatea totala de legare a fierului, test IMUPRO 100, test NATGE, test metale grele, Ag anti HCV) au fost efectuate cu ajutorul unor oameni de suflet ca domnul deputat .. si oamenii de afaceri .. Fara acest ajutor nepretuit multe dintre lucruri ar fi ramas nelamurite.

       2. Avand in vedere ca nu mi se afera o solutie medicala in Romania (fapt pentru care am ajuns sa lucrez un program de 2 ore pe zi), am carut asa cum reiese din scrisoarea de mai jos adresata Primului Ministru ca boala de care sufar sa fie incadrata in boala care produce dizabilitate.

Desi in raspunsul doamnei europarlamentar .. de catre Ministerul sanatatii se precizeaza ca comisii consultative al Ministerului Sanatatii si Ministerului Muncii se vor intilni in vederea cazului meu pina in prezent (raspunsul e din februarie 2016 suntem in octombrie 2016) nu am primit nici o adresa prin care sa fiu instiintat ca s-ar fi intreprins ceva.

Stimati domni va rog sa intreprindeti ceva. Nu mai pot rezista. Ma impingeti la gesturi extreme si disperate care numai in Romania se pot intimpla pentru ca cativa secretarsi de stat nu isi pun curul le treaba. Ni ii doare nici macar acolo. Pur si simplu nu le pasa de cetatenii care ii platesc. Stimati domni nu ma condamnati la moarte fara vina in Romania. Trebuie sa existe un medic in Europa capabil sa diagnosticheze ce substanta chimica imi arde fata. Sper ca mai exista inca o sansa si ca nu este nevoie de un transplant de piele sau tratament pentru cancer de piele. Acestea ar costa cu siguranta bugetul statului roman sume importante.

Astept cu nerabdare un raspuns cat mai curand.”

Pacientul s-a internat de trei ori in sectia psihiatrie in anul 2014, cind tulburarea lui data deja de vreo 4 ani. Desi venea singur la spital, s-a externat de fiecare data la cerere, dupa doua zile, deranjat de diagnostic. Pina atunci il hartuise prin tribunale pe primul medic dermatolog, pe care il acuza de malpraxis si il reclamase la Colegiul  medicilor pe un alt dermatolog german care acorda consultatii la o clinica din Bucuresti. In spital i s-a stabilit de la internare diagnosticul de Tulburare deliranta persistenta- tip somatic, cu care a fost si externat si pe care, revoltat, il trece sub tacere. Banuiesc ca diagnosticul de “sindrom neurasteniform” a fost cel scris pe retete medicul psihiatru din policlinica. Desi delirul era evident din primele fraze, este foarte probabil ca acesta sa fi evitat diagnosticul real pentru propria protectie, pentru a nu fi dat in judecata sau reclamat la randul sau.

CRITERII DE DIAGNOSTIC

1. Idei delirante nonbizare ( implica situatii de viata reala, cum ar fi ca este urmarit, otravit, infectat, iubit de la distanta, inselat, bolnav de o maladie anume) cu o durata de cel putin o luna.
2. Nu au existat niciodata halucinatii auditive persistente sau dezorganizare a gandirii (halucinatiile tactile sau olfactive pot fi prezente si sunt intotdeauna in raport cu tema deliranta)
3. In afara impactului ideii (ideilor) delirante ori a semnificatiilor sale (lor), functionarea nu este deteriorata semnificativ, iar comportamentul nu este mod evident straniu sau bizar.
4. Daca episoadele afective au survenit concomitent cu ideile delirante, durata lor totala a fost scurta in raport cu durata perioadelor delirante.
5. Perturbarea nu se datoreaza efectelor fiziologice directe ale unei substante (de exemplu drog de abuz, medicament) ori ale unei conditii medicale generale.

Subtipuri ale tulburarii delirante persistente:

• Tip erotoman : delirul sistematizat ca o alta persoana, de regula de conditie sociala mai inalta, il/o iubeste de la distanta si ca au o relatie
• Tip de grandoare : idei delirante de valoare, putere, cunostinte, identitate sau o relatie speciala cu o divinitate sau o persoana faimoasa.
• Tip de gelozie : partenerul sexual este infidel.
• Tip de persecutie : el sau cineva foarte apropiat este tratat cu rautate intr-un anumit mod.
• Tip somatic : are un defect fizic sau o conditie medicala generala.
• Tip mixt : idei delirante caracteristice pentru mai mult decat unul dintre tipurile de mai sus, dar nici una dintre ele nu predomina.
• Tip nediferentiat

Desi sunt considerate afecţiuni rare, numărul cazurilor identificate este mult mai mic decăt cel real, ca urmare a faptului că aceşti pacienţi nu cer si nu accepta ajutor medical psihiatric.

Tipul de persecuţie şi de gelozie este mai fecvent la bărbaţi, iar cel erotoman la femei.

Desi functionarea persoanei este aparent normala in afara temei delirante, sunt cazuri in care devin atat de preocupati de tema deliranta, incat le acapareaza toata viata.

Debutul are loc in timpul vietii adulte sau la varstnici.

Asociaza o dispozitie iritabila, furie sau depresie.

Cauza tulburarii delirante persistente nu este cunoscuta precis. Sunt implicati factori genetici (predispozitia de a face boala este crescuta la cei care au rude de gradul 1 cu schizofrenie), de mediu sau biologici (abuzul de alcool sau droguri). Stresul nu este un factor declansator, ci doar favorizant al debutului.

Ca in toate tulburarile psihotice, cei suferinzi nu au constiinta bolii si nu accepta ca o problema psihica este cauza suferintei lor.

SUBTIPURI

Subtipul de persecutie (prin care se subintelege si litigiozitatea sau procesomania) are ca fundament sentimentul de ostilitate din partea altor persoane care ar avea o atitudine nefavorabilă, ostilă, agresivă asupra subiectului.

• Convingerile sunt extrem de stabile (structureaza un delir sistematizat) si cu trecerea timpului creşte elaborarea lor.
• Persoanele implicate in sistemul de persecuţie pot fi din cadrul rudelor, vecinilor,doctorilor, poliţiei, guvernului, organizaţiilor de securitate, angajatorul, firma de asigurare, prestatorii de servicii, procurori si judecatori.
• Delirului de persecutie i se asociaza intotdeauna idei de grandoare care ar justifica atentia ostila a celorlalti. Delirul se intinde “in pata de ulei” si inglobeaza din ce in ce mai multe persoane, care considera ca s-au aliat impotriva lui.  Delirul de persecutie s-a concretizat in ultimii ani in sintagma “grup infractional”.
• Suspiciozitatea si furia pot duce la situaţii conflictuale cu asa zisii persecutori. O mică parte din aceşti indivizi recurg la agresiune, dar cei care o fac pot fi foarte periculoşi datorită convingerilor lor delirante. Intotdeauna  “persecutatul” devine persecutor si fie nemijlocit, fie pe cale legala, incepe sa hartuiasca persoanele “vinovate” prin urmarire, reclamatii, petitii, procese, prin care solicita despagubiri materiale.
• Aceste cazuri apar initial in atentia judecatorilor sau a medicinei legale, apoi a psihiatrilor.
• Hărţuirea persoanelor, a oficialităţilor si a sistemului judiciar poate fi acceptată pentru o perioadă surprinzător de lungă (zeci de ani) atâta timp cât persoana nu poate fi percepută ca avand periculozitate socială.
• Procesomanii sunt cunoscuti in fiecare judecatorie, toti avand mai multe dosare concomitente pe rol, cite 40-50 de procese in timpul vietii, pe care le stramuta dupa bunul plac, recuzand instantele locale, pe care le acuza ca s-au aliat cu persecutorul initial. Dau in judecata judecatorii, medicii legisti si psihiatrii, motiv pentru care multi dintre acestia refuza sa abordeze problema in mod obiectiv, in detrimentul celorlalte victime ale procesomanului. Acesti bolnavi recurg la falsuri, inscenari, minciuni, isi cumpara “martori”, isi produc leziuni sau “probe” pentru a obtine castig de cauza. Ziarele abunda in descrierea acestor cazuri care, desi sunt notorii, nu sunt sanctionate de lege.
• In ultimii cincisprezece ani manifestarea dominanta a tulburarii delirante persistente de persecutie este online. Comentariile la articolele din presa online ale delirantilor au citeva caracteristici particulare, chiar daca si celelalte  sunt pline de injurii, cuvinte triviale si greseli gramaticale: sunt semnate cu numele real, nu au legatura cu tema sau persoanele la care face referire articolul, sunt excesiv de triviale, lungi si incoerente si invariabil, sunt pomenite toate numele si profesia celor care fac parte din “grupul infractional”.

Subtipul somatic

Pe vremuri era denumit “hipocondrie” sau “paranoia hipocondriaca” si  constă in convingerea persistentă a existenţei unei boli somatice, in absenţa oricarei dovezi obiective, asociata cu interpretarea eronata a senzaţiilor corporale.

Se incadreaza in patru domenii tematice majore:

1. deliruri care implica pielea
2. urateniea si diformitatea (deliruri dismorfice) propriului corp sau parti ale lui
3. mirosul corpului si halena
4. diverse

Exemple de deliruri care implica pielea:  infestare a pielii cu oua, paraziti, viermi sau insecte care se târăsc pe suprafaţa sau pătrund in/sub piele sau sub unghii, otravuri, acizi, substante toxice care il ard si ii modifica uneori si fizionomia. Pacientii au halucinatii proprioceptive sau interoceptive (durere, arsura, mancarimi, piscaturi, senzatia de serpuire sau miscare in/sub piele sau in corp, semn ca au trecut prin piele si se misca liber). Tricotilomania (smulgerea obsedanta a firelor de par) sau onicomanie (rontairea unghiilor) pot face parte din incercarea de a scăpa de paraziţi. Scărpinarea pielii poate duce la multiple escoriaţii adânci.

Delirurile dismorfice – convingerea deliranta ca o anumită parte anatomică, precum fata, nasul, urechile, sânii, etc. sau alteori întregul corp sunt deformate.

Mulţi pacienţi cu delir dismorfic merg de la un chirurg la altul pentru a cere intervenţii chirurgicale pentru corectarea defectului. O pacienta a noastra avea convingerea ca o operatie pentru polipi nazali i-a schimbat fizionomia asa incat a devenit de nerecunoscut de catre ceilalti. A inceput sa mearga zilnic in policlinica la cabinetul de chirurgie plastica, apoi a inceput sa il urmareasca pe medic si in sectie. Cind nu a mai fost primita in incinta spitalului, a inceput sa il pandeasca in fata, pe trotuar. L-a urmarit pina acasa si i-a sunat la usa. Nu il mai abordeaza de ani de zile, dar viata ei se desfasoara intre drumurile de acasa pina la spital si inapoi. Peste tot se prezinta ca “femeia cu fata schimbata”.

Un alt pacient varstnic a comis o tentativa suicidara, disperat ca a devenit atit de urat la fata cu trecerea timpului, incat lumea se ingrozeste pe strada si reactioneaza la vederea lui.

Delirul de miros sau halitoză – pacientul are convingerea ca pielea sa emana un miros urat pe care toti cei din jur il simt. Este foarte greu de diferentiat de halucinatiile olfactive. Acestea pot sa coexiste ocazional, dar pot lipsi, delirul dezvoltandu-se numai pe baza interpretarilor delirante a remarcilor sau a comportamentului evitant al celorlalti. Pacientul se izoleaza, se investigheaza medical excesiv, cautand cauza si devine depresiv.

Teme delirante diverse

Dentale: amprenta sa dentală este anormală- apare de obicei dupa tratamente sau interventii stomatologice si este o sursa de intensa suferinta pentru pacient, dar si pentru stomatolog, caruia i se cere sa refaca de mai multe ori lucrarea, este acuzat, reclamat si hartuit. Pacientul acuza dureri ale dintilor, musculaturii, isi sustine acuzatiile ca un expert in ortodontie, slabeste pentru ca evita sa manance, isi face multiple radiografii dentare si solicita alte opinii medicale, acuzand apoi deformarea gurii, articulatiei  temporo-mandibulare sau a fetei.

Deliruri privind boli cu transmitere non-sexuală  (exemplu tuberculoza) sau sexuală

(sunt purtători de boli venerice)

Subtipul de gelozie are urmatoarele trasaturi definitorii:

– comportamentul şi ideile de gelozie sunt nerezonabile din punct de vedere al intensităţii şi expresivităţii

– argumentele ce ii “justifica”gelozia  par nerezonabile celor din jur;

– gelozia persistă excesiv şi se consolidează singură

– se focusează pe o persoană specifică;

– convingerea persoanei privind infidelitatea celuilalt este absolută şi nu acceptă nici o contrazicere sau proba contrarie;

– asociază multă iritabilitate, disperare şi in unele cazuri agresivitate;

– victima este supusă unei continue supravegheri şi unor nesfârşite interogatorii;

– dovezile sunt vagi si foarte personale, însă dacă se menţionează acest lucru pacientului, acesta devine iritabil, continuând să-şi susţină poziţia;

– este mai frecvent la bărbaţi;

– perioade de timp din ce ce mai mari sunt consumate de pacient pentru a culege dovezi care să susţină delirul.

Si persoanele cu tulburare de personalitate de tip polimorf sau paranoiac pot prezenta gelozie, dar aceasta semnifica nesiguranta, autostima redusa sau dorinta de posesiune. In aceste cazuri, ideile si comportamentul de verificare si urmarire nu devin totusi centrale in viata individului, asa cum se intampla in delirul de gelozie.

Nu de mult, s-a prezentat la cabinet un cuplu, pacientul declarat fiind sotia, care acuza depresie iritabila. In cursul interviului a afirmat ca depresia a aparut dupa ce a constatat ca este urmarita de sot, care era un sofer de TIR gelos. Primul meu gand a fost sa suspectez un delir de gelozie dar sotul a confirmat senin ca a montat un microfon in spatele televizorului, pentru a-i asculta pe telefon toate convorbirile. Sotia avusese un amant si el suspecta ca inca vorbeste cu el la telefon. Sotul a mai spus razand ca nu a reusit sa afle nimic pentru ca la ei televizorul functioneaza continuu si nu intelegea nimic din discutiile sotiei. Le-am recomandat terapie de cuplu.

Un alt pacient isi hartuia sotia de trei ani, acuzand-o ca intretine relatii sexuale cu preotul din parohia lor. Acela era mai tanar cu 20 de ani decit sotia, care avea 58 de ani. La inceput suspecta trezirile ei nocturne, cind afirma ca de fapt iese din casa si revine spre dimineata, pentru ca dimineata o gaseste in pat. Ii verifica chilotii, pe care afirma ca gaseste pete de sperma; punea noaptea semne la usa dormitorului si la cea de la intrare, apoi a inceput sa o urmareasca sau sa o sune pe telefon de 40-50 de ori pe zi. Nu mai mergea la serviciu si ii aparea in cale de fiecare data cind o surprindea vorbind cu cineva. Daca era o vecina, aceea era sigur intermediara care ii aranja intilnirile cu preotul; daca se saluta cu un vecin, era dovada ca a inceput sa se culce si cu altii. Noaptea presara faina pe podea ca sa urmareasca dimineata pasii sotiei. A acceptat tratamentul la rugamintile insistente ale fiicelor.

Subtipul erotoman – pacientul are sentimente erotice puternice fată de altă persoană şi este convins ca sentimentele sunt reciproce dar persoana nu le manifesta explicit din cauza timiditatii sau a unor retineri sociale sau morale.

Persoana dorită are intotdeauna un statut social superior (literatura de specialitate ofera exemplul vedetelor sau politicienilor), la noi victimele fiind preotii, profesorii si medicii.

Intotdeauna pacientul actionează pentru a intra in contact cu persoana iubită si prezinta diferite argumente sau justificari din cauza carora acela nu ii raspunde. Ajunge sa il urmareasca, haituiasca, sa il agreseze fizic pe el sau pe cei care il impiedica sa ii arate iubirea. Atacurile, rapirea sau chiar crima fata de cei apropiati persoanei iubite, nu sunt din gelozie, ci din altruism. Uneori pot sa apara  halucinaţii tactile sau proprioceptive sexuale care îl duc pe pacient la gândul că a fost vizitat de persoana iubită cursul nopţii.

Voi descrie doua cazuri dramatice. Primul este al unei absolvente de facultate care, la 28 de ani, a obtinut o bursa de doctorat in strainatate, pentru doi ani. Dupa citeva luni a dezvoltat un delir erotoman axat pe un profesor, pe care a inceput sa-l asalteze cu mailuri si SMS-uri. In cele din urma, dupa ce discutiile cu coordonatorul de doctorat, la indrumarea decanatului, nu au dat roade, a fost exmatriculata. Intoarsa in Romania, a aplicat si a obtinut o alta bursa in strainatate, pentru sase luni. S-a petrecut aceeasi poveste, cu acelasi rezultat. Dupa al treilea eveniment similar, parintii au devenit constienti ca povestile de iubire pe care ea le prezenta drept reale si de fiecare data incununate de o viitoare casatorie, sunt rodul bolii si au reusit sa o convinga sa se prezinte la psihiatru. Pacienta nu a respectat niciodata tratamentul mai mult de o luna.

Alt caz este al unei femei cu trei copii, divortata, care s-a indragostit de preotul ei. Locuia la mama ei, cu fiul cel mic si era casnica. Mezinul avea 6 ani cind boala mamei a devenit manifesta. Ceilalti doi copii, deja adolescenti, locuiau cu tatal lor. Dupa o situatie conflictuala cu preotul ei si-a schimbat parohia. S-a indragostit de noul preot si a inceput sa vina zilnic la biserica. A interpretat blandetea, cuvintele si toleranta lui ca semn de iubire si acceptare. Apoi a inceput sa-l urmareasca si in cele din urma i-a sunat la usa. A dat-o afara din casa pe cea care “pretindea” ca este sotia preotului si pe copiii acestuia si i-a aratat care este sotia adevarata in fata lui Dumnezeu si copilul adevarat (pe care il purta dupa ea intotdeauna). Vazand ca preotul ii respinge avansurile si nu-i raspunde la scrisorile pe care i le lasa in cutia milei sau in urna cu acatiste, a inceput sa-l reclame la arhiepiscopie. A fost atat de convingatoare, incat bietul preot a fost anchetat, conform acuzatiilor ca ar fi avut relatii extraconjugale cu aceasta femeie careia i-ar fi facut copilul pe care acum refuza sa-l recunoasca. Nu ii cerea bani, pentru ca fostul sot o intretinea, ci numai sa fie primita in casa ca sotie si sa recunoasca public legatura lor, iar “menajera” [sotia] preotului sa fie data afara. Pacienta locuia in alt judet si facea zilnic 80 de kilometri pentru a-l intilni pe preot. Pleca de acasa la ora 7 dimineata si ajungea noaptea, la diferite ore. Nu a dat copilul la scoala pentru ca trebuia sa-l poarte cu ea, atit ca sa impresioneze lumea cat si ca dovada, rod al relatiei cu preotul. Intrucat nu avea aproape niciun ban, facea autostopul si cu putinii bani ii cumpara copilului cite un corn.

A fost internata numai de doua ori in cinci ani pentru ca era atat de convingatoare in delirul ei, cu capul acoperit de broboada si fusta pina in pamant, incat toti oamenii din parohia bietului preot auzisera ca se vorbeste necurat de el si nu vrea sa-si recunoasca fiul. Agresivitatea ei era de obicei pasiva si umila iar preotul a ezitat ani de zile sa o actioneze in instanta. Abia dupa opt ani a fost expertizata, pusa sub interdictie, i s-au ridicat drepturile asupra copilului si a fost obligata la tratament.

Subtipul de grandoare- pacientul are o convingere nestramutata privind valoarea si superioritatea lui. Dacă are oarecare pregatire sau statut profesional si rămâne cu o bună funcţionare sociala, delirul lui poate trece neobservat sau il poate chiar ajuta sa acceada la niste pozitii mult mai inalte decit i-ar permite meritele reale.

Anumiți indivizi îşi valorifică delirul prin aderenţa la diferite organizaţii politice, partide, grupuri religioase apocaliptice , ONG-uri sau secte privitoare la judecata de apoi. Ei sunt cei care ataca in public presedintii de stat sau oficialitatile si sunt in fata la demonstratii si miscari de strada. Ei sunt si cei care vor fi manipulati de opozantii persoanei atacate, ca si de media afiliata, pentru a demasca “abuzurile” puterii, prezentand deviatiile comportamentale drept acte de curaj si delirantul in erou.

Delirul de recunoaştere – in care pacientul este convins că o persoană apropiată (prieten, rudă) a fost înlocuită de o alta, identica ca infatisare, menita sa-i faca rau, că persoanele din jur şi-au schimbat identitatea între ei sau că altcineva a luat infatisarea lui.

TRATAMENT

Pacientii cu tulburare deliranta persistenta sunt foarte greu de tratat şi au responsivitate terapeutică scăzută. De obicei comportamentul, in afara temei delirante, este normal si nu atrag atentia asupra lor. Astfel, bursiera avea performante scolare foarte bune iar relatia cu colegii era normala. Gelosul care presara faina in toata casa pentru a urmari activitatea nocturna a sotiei era un foarte harnic si apreciat zugrav. Singurii care sesizeaza grozavia patologiei delirantilor sunt victimele lui, initial victima primara, apoi din ce in ce mai multe victime colaterale, care intra tangential in sfera delirului si nu ii dau dreptate. Gelosul si-a acuzat fiicele ca tin cu mama lor, apoi ca sunt la fel de depravate ca ea. Erotomana a acuzat initial decanatul facultatii care a exmatriculat-o, apoi pe parinti, care nu au crezut-o, au refuzat sa o mai sustina financiar si au dus-o la psihiatru. Bineinteles ca toti delirantii ii urasc pe psihiatri si se manifesta corespunzator in spatiul virtual sau prin scrisori. Delirul si periculozitatea sociala sunt greu de probat pentru ca argumentele lor par plauzibile si se repercuteaza asupra unor persoane separate. Astfel, mama pacientei cu delir erotoman nu stia ce face fiica ei zilnic, cind pleca la 7 dimineata cu copilul. Ea era ingrijorata numai din cauza efectelor asupra nepotelului, care nu era lasat sa frecventeze scoala, era subnutrit si epuizat de oboseala. Preotul nu stia unde locuieste enoriasa lui, ca sa ia legatura cu familia acesteia iar politia refuza sa ia in serios plingerile preotului, atita timp cit aceasta nu era agresiva fizic.

Chiar cind sunt adusi la psihiatru si diagnosticati, acestia nu accepta diagnosticul si refuza tratamentul sau doar se prefac ca il iau.

Tulburarea deliranta persistenta apare la maturitate si este o boala cronica, cu evolutie ondulanta. Tratamentul ar trebui continuat toata viata pentru ca, chiar daca primul episod de boala se remite sub tratament, va reaparea mai repede sau mai tarziu, de obicei cu aceeasi tema deliranta.

Astfel, o pacienta profesoara, pensionara, vine la cabinet acuzand insomnie. Are 65 de ani, este vaduva de 14 ani si locuieste singura. Fiica se chinuie de ani de zile sa o duca la psihiatru pentru ca, din cauza comportamentului mamei fata de vecini, ei ii este rusine sa mai apara pe acolo. Cit traia tatal, el incasa reprosurile celorlati locatari, acum o invinovatesc pe ea ca nu o trateaza. De peste 20 de ani mama ei adreseaza de la balcon si din casa injurii vecinilor, in special familiei de sub ea, pentru ca ii baga in casa gaze, cu scopul de a o otravi. Motivul ar fi invidia, pentru ca ea a fost foarte bine cotata ca profesoara, sotul ei avea un salariu bun si au avut doua fiice reusite. Vecinii erau simpli muncitori si dupa Revolutie au fost pusi de servicii sa-i spioneze, pentru ca sotul ei a avut o functie in PCR.

Fiica, cu multa rabdare si diplomatie, a convins-o sa  ceara psihiatrului un tratament pentru insomnie. Venise inainte ca sa-mi spuna povestea mamei, asa ca in timpul consultului n-a scos o vorba. Daca nu mi-ar fi relatat inainte, nu as fi stiut ca mama a fost de fapt pensionata la 42 de ani pentru boala psihica si nu la limita de varsta, ca intrerupsese tratamentul neuroleptic de foarte mult timp si nimic despre comportamentul ei real, plangerile pe care le face la politie vecinilor, asociatiei de locatari, Protectiei mediului, etc

Pacienta a urmat tratamentul prescris, a devenit si s-a mentinut perfect normala timp de trei ani. Despre relatia cu vecinii, spunea ca le-a trecut, nu au nimic de impartit, se saluta si atit. A inceput sa  nu-i mai convina tratamentul. Pentru injectia pe care o facea o data pe luna trebuia sa vina la cabinet si o punea pe drumuri pe fiica ei, tocmai din Techirghiol, asa ca a cerut pastile. Apoi a gasit in prospect ca acel tratament produce tulburari circulatorii periferice, si ea avea varice de multi ani, asa ca a cerut reducerea dozei. Dupa citeva luni a reinceput sa acuze ca gazele pe care i le introduc noaptea vecinii pe sub usa i-au produs astm si ca probabil si medicatia ii produce crize de sufocare.  Cind un pacient aflat sub tratament cu neuroleptice long acting (o injectie pe luna sau la doua saptamani) cere tablete, e clar ca se pregateste sa nu-l mai ia deloc. Cind incepe sa-si negocieze doza sub pretextul unor efecte adverse, e clar ca o face pentru a spune familiei ca medicul a fost cel care a avut initiativa reducerii sau intreruperii tratamentului. Acestea sunt semnele noncompliantei si ale decompensarii. De atunci nu a mai venit la control.

Tulburarea deliranta persistenta se trateaza cu neuroleptice atipice; se incepe cu cea mai mica doza eficienta, pentru a se evita efectele secundare care ar conduce in mod sigur la intreruperea tratamentului.